Viata dupa operatia de hernie de disc

Category: FRUMUSEȚE&SĂNĂTATE

Observăm, în ultimii ani, o creștere alarmantă a numărului de pacienți care apelează la medicii neurochirurgi pentru operații de hernie de disc. Ca orice intervenție chirurgicală și aceasta are urmările ei, dar mai mult crează un stres deosebit pacienților care se întreabă permanent cum va fi viața lor dupa această operație si ce presupune ea. Pentru a veni în întâmpinarea tuturor celor interesați, doctorul neurochirurg Dan Benția explică în detaliu care este viața pacientului după o intervenție pe coloana vertebrală.

“Odată cu evoluția tehnicilor operatorii, în hernia de disc lombară și cervicală, mai precis a tehnicilor operatorii minim-invazive și microchiurgicale, spitalizarea bolnavilor operați și recuperarea post operatorie au scăzut drastic. Astăzi, în clinici, un bolnav se mobilizează dupa 3-4 h de la operație și se dă jos din pat și se externează în 2 zile după operație. După operație, la domiciliu, bolnavii beneficiază in medie de 3 săptămâni de recuperare , după care în majoritatea meseriilor se poate relua activitatea profesională. Excepție fac însă meseriile solicitante. Ex: alpinist utilitar, antrenor de schi, antrenor de tenis, in general sportivi de performanță, dansatori profesionisti.etc, persoane care trebuie să își aloce o perioadă de recuperare mai extinsa ca timp. La domiciliu. pacientul va relua activitatea progresiv, în prima zi va merge 100 metri, a 2 a zi – 300 metri, a 3 a zi – 500 m. În general este recomandat ca pacientul, cel puțin 6 luni după operație să se asigura că evită eforturile fizice mari de exemplu: mersul la sala de culturism, pilates, gimnastica, alergările pe distanțe mari, ridicarea de greutăți mari peste 4 kg. Majoritatea pacienților se recupereaza neurologic integral și nu mai necesită tratament fizio terapeutic dupa operație. Într-o minoritate de cazuri în care pot exista semne și simptome reziduale neurologice post operatorii ( o pareza reziduala a degetului mare sau a piciorului) pacienții pot beneficia de tratament fizio terapeutic. În general pacienții sunt sfătuiți să revină la controale periodice post operatorii, prima dată la scoaterea firelor, după care la 1 luna , 3 luni, 6 luni sau ori de cate ori este nevoie.

În concluzie putem spune că în era terapiilor neurochirurgicale spinale în care utilizăm microscopul operator curent, endoscopul spinal și în care inciziile sunt mici de 2 cm si distrugeriile țesuturilor din jurul operației sunt minime, avem parteîin cadrul clinicii noastre de: o recuperare rapidă a pacienților, durată scăzută de internare , reinserție profesională rapidă și, nu în ultimul rând de o ameliorare netă a stării pacienților.