Urzici și cuburi Vegeta, 1-2-3 gata rețeta!

Category: TIPS&TRICKS

În sfârșit a venit sezonul în care piețele prind culoare! Și dacă pomii încă nu au înverzit, pe tarabe deja au apărut trufandalele care tare ne-au mai lipsit. Salatele-înfoiatele, loboda-sloboda, ridichile-îmbujoratele sau urzicile-fragedele. Organismul ieșit din iarnă este „înfometat” și dornic de o… transfuzie cu vitamine, așa că ce moment mai potrivit ar putea găsi pentru a-și reface rezervele dacă nu acesta.

Mult așteptatele vedete sunt, desigur, urzicile, urmate îndeaproape de spanac. Dar dacă spanac s-a mai găsit în timpul iernii (unde mai pui că există și varianta celui congelat), pentru urzici nu avem alternative. După ce că sunt așa de „prețioase”, urzicile nici nu au viață îndelungată, devenind improprii consumului dacă sunt prea… mature. Așa că nu mai e de așteptat. Au apărut! Ai cumpărat?!

De ce ar trebui să mănânci urzici: în primul rând pentru că sunt în măsură să revitalizeze întregul organism datorită conținutului complex de vitamine (A,B, C și K), minerale (calciu, fier, magneziu, potasiu și siliciu), proteine și glucide. În afară de aportul de vitamine și minerale, înțepătoarele urzici combat anemia, ajută la secreția bilei, scad nivelul glicemiei (fiind recomandate în special diabeticilor) și ameliorează afecțiunile renale și circulatorii. O cură de urzici detoxifiază organismul și „curăță sângele”, asta pe lângă faptul că reprezintă un preparat culinar delicios. Încerci?

Ai nevoie de: un kilogram de urzici (sau 7-8 grămăjoare), 100 g de unt (sau 50 ml de ulei dacă le faci de post), două linguri de făină, o ceapă, o căpățână de usturoi, două cuburi de Vegeta Cub Legume.

Mod de preparare

Cea mai complicată parte a rețetei este curățarea și spălarea urzicilor. Trebuie făcute cu mare atenție, pentru că urzicile pot fi amestecate cu alte ierburi sau chiar fragmente de rădăcini, având în vedere mediul în care cresc. După ce au fost curățate și spălate foarte bine, în mai multe ape, la final se lasă să stea o oră într-un vas cu apă rece în care ai adăugat două lingurițe de sare. Separat se pune la fiert apă într-un vas încăpător, se adaugă o linguriță de sare și se fierb urzicile circa 20 de minute. Răstoarnă-le apoi în strecurătoare și lasă-le să se scurgă bine. (Nu arunca apa în care au fiert!) După ce s-au scurs și răcit puțin, cu ajutorul blenderului transformă-le în piure.

Toacă ceapa mărunt și călește-o puțin în unt sau ulei, apoi pune piureul de urzici. Adaugă zeama în care au fiert cât să le acopere, sfărâmă două cuburi de Vegeta Cub Legume și adaugă-le. Lasă să fiarbă cam 15 minute. Dizolvă făina în puțină zeamă în care au fiert urzicile și răstoarnă în mâncare, dar amestecă permanent pentru a nu se prinde de cratiță. Când urzicile sunt bine fierte și mâncarea s-a îngroșat, căpătând consistență, stinge focul și adaugă usturoiul zdrobit. Se servește cu mămăliguță.