Lista destinațiilor noi spre care se îndreaptă absolvenții BSB include prestigioasele universități Cambridge, Warwick, Lancaster, Bath, UCL, Imperial College și Southampton, toate din Marea Britanie. În SUA, viitorii studenți aleg să studieze la UCLA și la Universitatea Pennsylvania aflată în prestigioasa Ivy League.

Pe lângă aceste universități, studenții aleg și alte destinații excelente pentru a-și continua studiile, cum ar fi: Universitatea Essex, Universitatea Liverpool, Universitatea Glasgow, Universitatea West of Scotland, Delft University of Technology, Computer Science and Engineering Amsterdam, Vrije Universiteit din Amsterdam,Universitatea  de Arte Populare și dBs din Berlin.

În 2019, nouăsprezece elevi au primit oferte de a-și continua studiile de la optzeci și una de universități, după absolvirea British School of Bucharest. Aceasta arată o creștere graduală față de 2018 când șaptesprezece elevi au primit invitații de la șaptezeci și șase de universități, în timp ce în 2017, șaisprezece elevi au primit șaizeci și cinci de oferte.

„Suntem preocupați de viitorul elevilor noștri și vrem să fim aproape de ei atunci când fac alegeri cu privire la studiile ulterioare. De aceea, acordăm o atenție deosebită sfaturilor noastre legate de învățământul superior și anul acesta vom aduce universitățile mai aproape de elevii noștri și de cei interesați să studieze în străinătate la Bucharest International Schools University Conference, eveniment care va avea loc pe 21 octombrie în campusul British School of Bucharest“, a declarat Philip Walters, directorul British School of Bucharest.

Pe 21 octombrie, reprezentanții multor universități de top din lume vor veni la BSB pentru a ține prezentări speciale și a avea întâlniri One-To-One cu cei interesați în a urma cursurile lor. La prima ediție a “Bucharest International Schools University Conference” ce va avea loc în campusul BSB vor fi prezenți reprezentanții a douăzeci și una de universități din Marea Britanie, Austria, Olanda, Italia, Elveția, Canada și SUA, așteptând tinerii cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani interesați să studieze în străinătate, să vină să cunoască mai bine programa școlară și punctele cheie pentru a fi acceptati cu succes la aceste universități apreciate la nivel mondial.

Ce pot găsi elevii la „Bucharest International Schools University Conference”:
•    PREZENTĂRI SPECIALE ALE UNIVERSITĂȚILOR – Șansa de a participa la seminarii exclusive și prezentări ale unora dintre cele mai bune universități din lume, special realizate pentru cei prezenți la evenimentul din 21 octombrie.
•    ÎNTÂLNIRI ONE-TO-ONE – Participări la întâlniri One-to-One în care se va putea  interacționa direct cu reprezentanții universităților la care elevii sunt interesati să aplice.
•    CONSULTANȚĂ ÎN PROCESUL DE APLICARE – Obținerea de consultanță de specialitate pentru toate etapele procesului de aplicare, unde pot afla mai multe despre alegerea cursurilor potrivite, precum și detalii despre taxele de școlarizare și împrumuturile pentru studenți.
•    TÂRGUL UNIVERSITĂȚILOR – Târg exclusivist al celor mai mari Universități din UK, Austria, Olanda, Elveția, Italia și SUA.
•    SESIUNI PENTRU PĂRINȚI – Întâlniri dedicate părinților pentru îndrumare și ajutor în alegerea cursului potrivit pentru copiii lor.

Pentru toate prezentările și întâlnirile One-to-One este necesară înscrierea la: https://britishschool.ro/bucharest-international-schools-university-conference-ro, pentru a putea avea un loc rezervat. Fiecare participant va putea să ia parte la maxim șapte întâlniri (prezentări sau “one-to-one”). Conferința se va încheia cu Târgul Universităților unde prezența este nelimitată, iar toți participanții pot avea discuții finale despre programe și oferte, taxe de școlarizare și posibilitățile de finanțare pentru a studia în străinatate.

Program „Bucharest International Schools University Conference”, 21 octombrie:
10.00 Start eveniment
10.00 – 13.00 Prezentările universităților și întâlniri One-to-One
13.00 – 15.00 University Fair/ Târgul Universităților
15.00 Final eveniment