Tratamente revoluţionare pentru tenul ars de soare

Category: FRUMUSEȚE&SĂNĂTATE

Cine zice vară, zice plajă şi soare, distracţie şi culoare… dar şi piele îmbătrânită şi ternă, riduri şi pete pigmentare. Saloanele Angel Rose, din Bucureşti, oferă tratamente specifice, cu produse şi tehnologii de ultimă oră, care redau tenului frumuseţea şi prospeţimea.

Tratamentul cu oxigen hiperbaric, secretul vedetelor de la Hollywood

Tratamentul cu oxigen hiperbaric este un tratament facial utilizat în cele mai exclusiviste clinici și centre de frumusețe din lume. Și faimoasa cântăreaţă Madonna foloseşte acest tip de tratament. Revoluționar, cu efect de regenerare, de depigmentare şi de eliminare a pungilor de sub ochi, înlocuieşte cu succes tradiționalele tratamente invazive cu botox sau acid hialuronic.

Tratamentul se bazează pe o tehnologie spectaculoasă, de transformare a oxigenului din aer (de puritate scăzută, 16-18%) în oxigen de puritate 98%. Acesta poate fi îmbogăţit cu substanţe active. Bulele de oxigen hipebaric sunt difuzate cu o anumită presiune pe piele și împinse în profunzimea dermei. Rezultatul? Îmbunătățirea oxigenării şi nutriţiei la nivel celular, stimularea circulației sangvine periferice, regenerarea celulară și hidratarea pielii.

Efectele benefice se văd chiar după prima ședință de tratament: pielea este oxigenată iar producția de colagen și elastină este stimulată, tenul fiind reîntinerit, hidratat, iar ridurile fiind drastic reduse.Un alt avantaj major al aparatului cu oxigen hiperbaric este că accelerează vindecarea după tratamente mai invazive, cum ar fi peelingul chimic, fotoregenerarea, epilarea cu laser, tatuajele sau make-up-ul permanent, calmând și dând pielii o senzație reconfortantă.

Ingrediente naturale contra petelor pigmentare

Expunerile repetate la soare, dezechilibrele hormonale, înaintarea în vârstă – toate obosesc pielea, îi iau din strălucire, îi dau un aspect îmbătrânit. Pielea ternă capătă pete maronii, pigmentare. Numai tratamentele direcționate pot preveni și corecta aceste probleme.

Conceput în jurul complexului PWE®, o substanţă fito-activă cu efect iluminator şi cu o eficiență dovedită asupra melanogenezei, produsul Phyt’s White Bio Active uniformizează și purifică pielea, redându-i strălucirea şi estompând petele. Phyt’s White Bio Active conţine doar ingrediente naturale şi extracte vegetale.

Cum poţi să beneficiezi de tratament? Programează-te mai întâi la unul din saloanele Angel Rose (fie la cel din Unirii, fie la cel din Dristor). O sesiune de curăţare a petelor pigmentare durează o oră şi 15 minute şi decurge astfel: mai întâi, tenul îţi este curăţat cu lapte de curăţare şi loţiune tonică. Apoi, pe faţă ţi se aplică exfoliantul White Bio-Active, care, printr-un masaj uşor, intră bine în piele şi tratează petele în profunzime. Urmează un masaj specific ce va permite o relaxare completă și netezirea trăsăturilor. Sesiunea se încheie prin aplicarea unei măşti şi a unei creme iluminatoare White Bio-Active, produse ce vor intensifica tratamentul.

Poţi urma un tratament intensiv pe durata a 6 săptămâni (o dată pe săptămână), sau de întreținere (o dată pe lună). Rezultatele sunt spectaculoase: tenul tău va radia prospeţime, iar petele pigmentare vor dispărea aproape complet.

Terapia cu ultrasunete, efect de reîntinerire a pielii

S-a demonstrat că, pe măsură ce îmbătrânim, pielea noastră pierde aproximativ 1% colagen pe an. Ultrasunetele reprezintă un tratament sigur, confortabil, precis și cu rezultate excelente pentru reîntinerirea pielii.

Tratamentul cu ultrasunete faciale are 3 efecte principale:1. efectul termic – căldura pătrunde în straturile adânci ale pielii, stimulând producția de colagen; 2. efectul mecanic – vibrațiile la frecvenţe foarte mari realizează un micro-masaj al pielii; 3. efectul biologic – dilatarea vaselor de sânge, îmbunătățirea circulației sângelui și limfei, relaxarea musculară și reducerea inflamaţiei.

Terapia cu ultrasunete are drept rezultat stimularea metabolismului celular, eliminarea toxinelor, depigmentarea, tonifierea şi nutriţia, redarea supleţii şi luminozităţii tenului. Prin acest tip de terapie, țesuturile sunt solicitate mecanic sub formă de micromasaj intern și se încălzesc, suferind reacții chimice favorabile.

Ședința de tratament începe cu o demachiere și o tonifiere, urmată apoi de 15 minute de masaj cu ajutorul ultrasunetelor. Se pot introduce în profunzimea dermei şi ingrediente active cu rezultate spectaculoase: vitamina A (retinol), vitamina E, colagen, elastină, acid hialuronic, vitamina C, extracte vegetale concentrate, aloe vera.

Pentru rezultate bune și de durată se recomandă tratamente regulate (de 2-3 ori pe săptămână), timp de 4-8 săptămâni. Frecvența tratamentelor diferă de la client la client, în funcție de vârstă, aspectul pielii etc.