Ana Bogdan, frumoasa tenismena româncă, a făcut un popas în drumul său spre un turneu pregătitor din Franța, înainte de Rolland Garros. La Super Rally Mangalia. În urmă cu câteva zile, în una dintre manșe, sportiva a fost copilotul lui Sorin Ghisoi, pilot cu ștate vechi în competițiile sportive de viteză organizate sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.

Aflată pentru prima dată într-o mașină electrică de curse, Ana Bogdan s-a declarat încântată de experiența de la Super Rally Mangalia: “Mi-a plăcut senzația, m-a surprins forța motorului, recunosc că nu mă așteptam să plece așa,
 ca din pușcă. Datorită cuplului puternic, a fost o senzație nouă, nu a fost ca la o cursă într-o mașină normală de raliu, mai ales că pe curbele de pe circuitul stradal nu se auzea decât zgomotul de cauciucuri. M-am simțit 100% în siguranță  pe tot traseul poate și pentru că eram într-o mașină de curse special construită să te protejeze în caz de impact, dar și datorită faptului că la volan era Sorin, despre care știu că este un pilot cu experiență. Cu siguranță o să îmi facă plăcere să mă mai dau o dată cu prima mașină electrică de curse din România, dacă mă mai invită echipă Kaufland e-Rally Team“, a încheiat Ana Bogdan, grăbindu-se să prindă avionul spre Franța, unde a plecat în aceeași zi.

Deși aflată în stadiul de prototip, iar echipa inginerului francez Marc Areny încă experimentează prepararea optimă de la motorul termic la cel 100% electric, prima mașină electrică de curse din România, aceea a echipei Kaufland e-Rally Team, a reușit performanța să obțină un timp de 3:02 la Super Rally Mangalia, situându-se în felul acesta pe locul 17 în clasamentul general și pe locul 1 la Clasă Electrică, unde nici nu are, încă, de fapt, competiție.

 “Noi suntem bucuroși că am reușit să aducem mașină asta, prima mașină electrică de curse din România, în punctul în care poate să se ia oarecum la întrecere cu mașinile puternice din competițiile sportive de viteză. Chiar dacă mai e un pic de lucru la ea, avem speranța să ne vedeți în curând pe primele locuri pe podiumul medaliaților. Deocamdată, să fii la mijlocul clasamentului și să depășești mașini puternice, este și asta o performanță notabilă, ținând cont că se află încă în stadiul de prototip. Până acum am fost la două competiții deja și sper să ne vedem curând la Cupa Cheile Gradistei pe 18 și 19 mai, la ediția a două a Campionatului Național de Viteză în Coastă!” declară pilotul Sorin Ghisoi.

În cadrul Campionatului Național de Super Rally de la Mangalia, desfășurat pe 10 și 11 mai 2019, echipa Kaufland e-Rally Team a participat cu două mașini electrice. Prima, aflată pentru a două oară în acest an într-o competiție de viteză, înscrisă la Clasă Electrică, este condusă de Sorin Ghisoi, pilot cunoscut în lumea motorsportului datorită numeroaselor trofee câștigate în cadrul competițiilor de Viteză în Coastă. Cea de-a două mașină electrică a echipei #KERT este condusă de simpaticul pilot și vlogger Mihai Beldie, care a participat ca deschizător de drum la “Trofeul Bergenbier Mangalia”. Traseul a avut o lungime de 1,25 km, iar distanța totală parcursă de concurenți a fost de 3,75 km (3 ture).

e-femeia.ro
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.