Hairstilistul român, Ioana Todoran, a fost parte din echipa de stiliști internaționali care a realizat coafurile spectaculoase ale concurenților Eurovision, la semifinalele și finala de săptămâna trecută. Clujeanca s-a alăturat echipei de specialiști din Europa și America de Nord pentru această experiență unică și a oferit chiar consultații personalizate concurenților în vederea obținerii look-ului potrivit pe scena marei competiții muzicale de la Rotterdam.

Colaborarea a fost posibilă după ce Ioana Todoran a câștigat locul 1 în competiția Show Us Your Style, organizată de Moroccanoil, și a primit astfel invitația de a se alătura echipei de creație internațională ce realizează coafurile concurenților Eurovision, la semifinalele și finala de la Rotterdam.

“Experiența Eurovision a fost absolut extraordinară. Un eveniment cu adevărat unic, unde întâlnești specialiști la cel mai înalt nivel, din atâtea domenii de activitate! După ce am câștigat competiția Show Us Your Style, organizată de Moroccanoil, am avut ocazia să mă alătur echipei de stiliști din Europa și America de Nord care a realizat coafurile concurenților Eurovision, atât în semifinale, cât și în finale. Am interacținat cu concurenții în toată această perioadă și am putut chiar oferi consultanță pentru a decide ce look li s-ar potrivi cel mai bine atunci când vor urca pe scenă. Am comunicat și cu jurnaliștii și influencerii sosiți din întreaga lume la centrul de presă, unde a existat o zonă specială Moroccanoil și unde aceștia au putut testa produsele Moroccanoil și să își realizeze chiar și look-uri în trend pentru evenimentele speciale Eurovision. M-a impresionat să văd și că marele trofeu Eurovision a fost expus în permanență într-un sferă de sticlă Moroccanoil și că, la ediția din acest an, covorul roșu s-a transformat în covorul turquoise, culoare specifică brandului Moroccanoil, care a fost sponsorul principal al evenimentului. Toți concurenții au fost extrem de comunicativi și sunt bucuroasă că am putut contribui la crearea look-urilor acestora!”, declară Ioana Todoran.

Echipa de specialiști Moroccanoil a fost condusă de Antonio Corral Calero, Global Creative Director. Moroccanoil va fi sponsorul principal al Eurovision și la ediția de anul viitor, ce se va derula în Italia.

Despre concursul “Show Us Your Style”

Moroccanoil a lansat anul trecut competiția Show Us Your Style , invitând hairstyliștii din toată Europa să trimită un scurt video prin care să își pună în evidență talentul și creativitatea creând un look glam, folosind produsele Moroccanoil. Participanții au fost jurizati în funcție de creativitate și originalitate, conținutul mesajului video, tehnica de execuție a coafurii cât și look-ul final.

Dupa verificarea a sute de aplicații juriul a decis ca locul 1 să fie ocupat de Ioana Todoran din România, hairstylist la salon Vestige Centre Ville din Cluj Napoca. Ioana a participat astfel la evenimentul de la Rotterdam, alăturându-se echipei Moroccanoil în backstage, echipă coordonată de Antonio Corral Calero, Global Creative Director.

Ioana a avut posibilitatea de a lucra alături de alți stiliști talentați Moroccanoil și de a apărea într-o revistă locală, printr-un editorial.