Cel mai iubit reality show matrimonial din România, Mireasa, va avea premiera sâmbãtã, 21 martie, de la ora 17:00. Diana Dumitrescu le dã întâlnire telespectatorilor sâmbãtã, într-o ediţie de galã a emisiunii, în care aceştia îi vor cunoaște pe cei care au avut curajul sã accepte această provocare, și vor afla toate noutãţile pe care show-ul le aduce. În fiecare zi, de luni pânã vineri, de la ora 14:00, publicul le va putea fi alãturi concurenţilor în casa Mireasa, urmând ca sâmbãta, de la ora 17:00, sã decidã soarta fetelor din concurs într-o ediţie de galã a emisiunii.

„Mai sunt doar câteva zile pânã la marea premierã a show-ului şi vreau sã vã spun cã sunt foarte nerãbdãtoare sã începem. Este un proiect foarte important pentru mine, mã aflu pentru prima oarã în postura de host al unui show live, zilnic şi cred cã oricine ar fi în locul meu ar avea emoţii. Abia aştept sã cunoaştem împreunã concurenţii acestui sezon, sã vã prezint casa în care aceştia vor locui, dar şi celelalte surprize pe care echipa Mireasa le-a pregãtit telespectatorilor”, a declarat Diana Dumitrescu.

Premiera reality show-ului matrimonial vine cu o mulţime de surprize pentru publicul spectator. La Mireasa, fiecare bãiat va intra în casã însoţit de cea mai apropiatã persoanã din viaţa lui. Însoţitorul poate fi atât un membru al familiei, cât şi cel mai bun prieten, cel mai important criteriu fiind ca persoana sã îi fie foarte apropiatã, de încredere şi sã îi reprezinte interesele. Însoţitorii vor avea un rol important pe parcursul competiţiei, fiind cei care vor decide, alãturi de public, care va avea ultimul cuvânt, soarta fetelor în concurs.

Tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 37 de ani, dornici sã îşi gãseascã sufletul pereche, sã lupte pentru a-l cuceri şi sã câştige marele premiu – 40.000 de Euro şi nunta la cheie, în faţa unei ţãri întregi s-au înscris în competiţie din toate colţurile ţãrii, ba chiar şi din strãinãtate. Pe lângã marele premiu, vor exista şi mize sãptãmânale şi alte câştiguri-surprizã pentru care aceştia vor avea ocazia sã se întreacã.

O altã noutate absolutã este spaţiul în care concurenţii vor locui. Dacã pânã acum existau douã locuinţe, casa fetelor şi casa bãieţilor, în noul sezon care urmeazã sã înceapã concurenţii vor locui în aceeaşi casã, o locuinţã nouã, spaţioasã, modernã, care va avea şi un spaţiu destinat marilor surprize. Despre ce este vorba, telespectatorii vor afla în prima ediţie a reality show-ului matrimonial de la Antena 1, difuzatã sâmbãtã, 21 martie, de la ora 17:00.