Compania producătoare de cafea din Torino prezintă ¡TIERRA! Bio-Organic, o cafea 100% organică cu aromă autentică, dar și ¡TIERRA! Single Origin Brasile-Cerrado și Perù-Ande, două sortimente din culturi ecologice de cafea din Brazilia și Peru.

¡Tierra! Bio-organic este un blend de cafea provenită din culturi organice, care se prepară cel mai bine într-o cafetieră Moka și care îți aduce experiența adevăratei cafele italiene direct la tine acasă. Cultivat în ferme certificate, acest nou amestec reprezintă un pas important în istoria de 120 de ani a Lavazza: ¡Tierra! Bio-Organic este primul produs Lavazza de consum domestic cu certificare BIO, care atestă conformitatea proceselor de producție, precum și cu certificare UTZ, care garantează respectarea standardelor de calitate cu privire la problemele sociale și de mediu.

¡Tierra! Bio-Organic este cultivată la altitudine, la umbra copacilor de pe extraordinarele platouri din America Centrală și de Sud. Notele sale fructate și florale, dar mai ales procesul special de prăjire, fac ca această cafea să fie bună din toate punctele de vedere. Boabele organice de Arabica sunt, după culegere, procesate prin spălare, ceea ce asigură o calitate superioară. Ele sunt prăjite, apoi, timp îndelungat, alternând între temperaturi de preparare termică medii și joase pentru a obține combinația perfectă de gust, corp și aromă, dar și pentru a scoate și mai mult în evidență caracteristicile originilor lor ecologice.

În același timp, Lavazza  lansează în România ¡Tierra! Single Origin Brasile-Cerrado și ¡Tierra! Single Origin Perù-Ande, două noi propuneri de cafea premium 100% Arabica prăjită și măcinată, produse ce provin din culturi selectate de cafea din Brazilia și Peru și sunt certificate de Rainforest Alliance. ¡Tierra! Single Origin se referă un tip de cafea de origine dintr-o anumită zonă geografică, pe al cărei nume îl și poartă.

¡Tierra! Single Origin Brasile-Cerrado și ¡Tierra! Single Origin Perù-Ande poartă numele proiectului ¡Tierra!, inițiativa de CSR a Lavazza, lansată inițial în 2002 ca să sprijine micile comunități de cultivatori de cafea din Peru, Columbia și Honduras. Proiectul ¡Tierra! s-a transformat, însă, într-un concept mai vast de inițiative de sustenabilitate gestionate de Lavazza (în mod direct sau prin parteneriate cu furnizori și ONG-uri) în  14 țări din 3 continente,  cu un total de 21 proiecte finalizate sau încă în lucru.

Lavazza a urmat întotdeauna o cale strategică de dezvoltare durabilă, construind idei și proiecte noi și bucurându-se la tot pasul de implicarea susținătorilor, inclusiv a producătorilor, partenerilor, angajaților și consumatorilor. Am tratat sustenabilitatea ca pe o noțiune fundamentală, tocmai de aceea avem încredere că brandul ¡Tierra! va rezona cu iubitorii de cafea români, cărora le pasă de mediu, a spus Viviana Bianchi, Marketing Manager Lavazza România.
Note aromatice:

¡Tierra! Bio-Organic
Profil de aromă: corp plin și aromat, cu note florale și fructate
100% Organic și certificat UTZ
Intensitate: 6/10
Preț recomandat la raft: 20.60 lei, TVA inclus.

¡Tierra! Single Origin Brasile-Cerrado 180g

Profil de aromă: corp cu note de miere și ciocolată
Certificată de Rainforest Alliance, cafea 100% Arabica din culturi sustenabile
Intensitate: 7/10
Preț recomandat la raft: 20.60 lei, TVA inclus.
Produsă într-o mică regiune din Cerrado, ea crește pe un platou nisipos cu un climat caracterizat de veri umede și ierni uscate: condițiile ideale pentru producerea cafelei premium. Trăsătura unică a acestei cafele de origine este recoltarea târzie a boabelor, ce sunt lăsate să se usuce pe ramurile arborilor de cafea.

¡Tierra! Single Origin Perù-Ande 180g

Profil de aromă: aromată cu note fructate
Certificată de Rainforest Alliance, cafea 100% Arabica din culturi sustenabile
Intensitate: 5/10
Preț recomandat la raft: 20.60 lei, TVA inclus.
O cafea delicată cultivată pe versanții Anzilor Cordilieri din Peru (regiunea Chanchamayo). Temperaturile extrem de scăzute din timpul nopții alternează cu după-amiezi însorite, creând astfel microclimatul ideal pentru cultivarea cafelei Arabica. Umbra și culturile de tip pădure, în care culturile de cafea alternează cu cele  de fructe, îi dau acestei cafele de origine un profil deosebit, cu multiple note fructate.