In luna octombrie au fost publicate cele mai recente rezultate ale testării ADAC( Allgemeiner Deutscher Automobilclub- organizație independentă în domeniul siguranței auto care realizează testări pentru siguranța copiilor în mașină). Experții  de la ADAC, Stiftung Warentest și OAMTC au ales să testeze scaunul Joie i-Trillo lx și au declarat că acesta a reușit să treacă cu brio cele mai exigente și dificile probe de siguranță. Mai mult decât atât, scaunul auto i-Trillo a obținut în teste rezultatul 2,1.

Indiferent dacă vorbim de testele care implică ergonomia, nivelul de toxicitate sau de întreținere, manevrabilitatea, dar mai ales siguranța, i-Trillo LX le trece pe toate cu brio.

Mai exact, organismele de testare au evidențiat faptul că rezistența scaunului în cazul unui impact este de 2.1. Nivelul de toxicitate al scaunului este de 1.0, în timp ce, nivelul de manevrabilitate al scaunului este de 2.1.

Prin urmare, testările ADAC au evaluat scaunul Joie i-Trillo LX ca fiind un scaun cu traseu corect pentru centura de siguranță, care are riscul de rănire la impactul frontal redus și foarte redus la impactul lateral. În plus, dispune și de o bună stabilitate și oferă siguranță sporită prin intermediul structurii interne a cadrului metalic. Protecția laterală oferă siguranță suplimentară zonei capului, corpului și șoldurilor micuțului.

i-Trillo LX este scaunul care evoluează deodată cu micuțul tău

Acest model de scaun de la Joie cântărește 4,43 kg și este recomandat micuților care au înălțimea cuprinsă între 100-150 cm, ceea ce înseamnă că îi însoțește pe aceștia până când nu vor mai avea nevoie de un scaun auto.

Materialele din care a fost creat scaunul au rolul de a menține o temperatură optimă, pentru ca micuții să se simtă confortabil pe toată durata călătoriei. Tetiera este reglabilă în 10 poziții, pentru a se adapta la înălțimea micuțului, pe măsură ce acesta crește.

 Scaunul respectă standardul de siguranță i-Size ECE R 129/03 și se fixează prin prinderea cu ajutorul centurilor mașinii care asigură micuțul, fie prin intermediul sistemului de fixare Isofix.

Pentru mai multe detalii despre rezultatele testării ADAC din Octombrie, puteți consulta rezultatele publicate pe site-urile ADAC.