Despre prietenie si discutii de fete cu Ioana Petric și Gabriela Marin

Category: DIVERTISMENT

Ioana Petric și Gabriela Marin sunt colege și prietene. Amândouă fac parte din echipa Cronicii Cârcotașilor, care în această lună împlinește 21 de ani de prezență pe micul ecran, dar sunt și colege de platou la “Hai cu fetele!”, emisiune difuzată de Prima TV.

Prietenia dintre ele a început neașteptat. “La Cronică ne-am întâlnit, însă prietenia noastră a început atunci când am filmat niște ID-uri de post în Antalya, Turcia. De atunci am tot plecat împreună, ne-am cunoscut din ce în ce mai bine și tocmai de aceea prețuiesc atât de mult prietenia noastră. Cine o cunoaște pe Ioana știe cât poate fi de sinceră, corectă, autentică, simpatică, înțeleaptă, o prietenă pe care te poți baza întotdeauna, un om cu adevărat valoros”, își amintește Gabriela. Și Ioana își aduce aminte cu drag de prima lor întâlnire, care a fost una cu…scântei.  “Ne-am cunoscut la Cronică, acum mulți ani, să fie vreo 10, nici nu mai știu exact. N-a fost neapărat dragoste din prima :)) Ne-am apropiat în timp și cred că s-a întâmplat cu adevărat în perioada în care ne petreceam weekend de weekend împreună, pentru că filmam pentru rubrica “Asistentele”, de la Cronică.”

În ani prietenia lor a trecut testul timpului. “Gabriela este o comoară și la propriu și la figurat, care îmi îmbogățește viața cu multe râsete și bună dispoziție. Nu ca e prietenă mea și o laud, dar rar mi-a fost dat să întâlnesc oameni cu o asemenea energie. E o prietenie care ține de ani de zile, deci va dați seama că e foarte importantă pentru mine”, spune Ioana. “Toate momentele mele fericite și mai puțin fericite le-am împărtășit cu Ioana. Unul din momentele fericite este acela când am luat permisul de conducere după a 5-a încercare :))”, o completează Gabriela.

În platoul emisiunii “Hai cu fetele!” , cele două prietene se simt ca acasă. Se cunosc bine, își pot anticipa reacțiile și, mai ales, se bazează una pe cealaltă. “Serios vorbind, nu aș vrea să schimb nimic la Ioana. Prietenii se acceptă așa cum sunt, pentru că de-aia îi doreșți în viața ta”, spune Gabriela. Ioana crede că, deși sunt foarte diferite, se completează perfect.   “Sunt multe lucruri pe care le are ea și nu le am eu…și invers. Ce are ea și nu am eu? Două pisici, zâmbetul mereu pe buze și talent cu caru’ :)) De când suntem împreună și la “Hai cu fetele” mă urmărește peste tot.  Mă trezesc și ea doarme la mine pe canapea, întorc capul în dreapta, e lângă mine în mașină, întorc capul în stânga și e lângă mine în platou, asta pentru că, pe lângă zilele de filmare, ne ocupăm și de partea creativă din spatele emisiei, așa că ajungem să petrecem mai tot timpul împreună. Recunosc, eu sunt aia cu critica. Mă rog, mult spus critică, dar sunt genul de om care nu se ferește să spună când nu îi convine ceva și spune adevărul verde în față, fără menajamente. Cred că într-o prietenie treaba asta e foarte importantă. Cine aplaudă tot ce faci, chiar și atunci când nu e bine, cu siguranță nu ti-e prieten adevărat”, spune Ioana Petric.

Și în momentele dificile cele două au fost alături. Ioana s-a bazat pe Gabriela atunci când sănătatea nu i-a permis să vină la filmări. “De când cu pandemia asta nebună, am fost nevoită să lipsesc vreo 3 săptămâni de la filmări, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată în 14 ani de zile, iar Gabi m-a salvat și mi-a ținut locul, pentru ca filmările să se poată continua în ritmul normal.”

Cât de greu este să menții o prietenie? “Partea dificilă e să găsești o prietenie adevărată, nu să o menții. Am prietenii care țin de o viață și nu simt că fac vreun efort deosebit în direcția asta, pur și simplu se întâmplă într-un mod natural și firesc. Și cred că despre asta ar trebui să fie prietenia, despre oameni care îți fac viață mai frumoasă și mai ușoară”, spune co-prezentatoarea Cronicii Cârcotașilor.

Ioana Petric și Gabriela Marin pot fi urmărite la Cronica Carcpotasilor, emisiune difuzată miercuri, de la 20.00 la Prima TV, și la “Hai cu fetele!” emisiune difuzată de Prima TV de luni până joi, de la 17.00.