Potrivit unui studiu publicat de Centers for Disease Control and Prevention[1], în perioada august 2020 – februarie 2021 procentul adulților cu simptome recente ale tulburării anxioase sau depresive a crescut în Statele Unite ale Americii de la 36.4% la 41.5% și cel al solicitărilor de îngrijiri medicale raportate pentru acestea a crescut de la 9.2% la 11.7%. Aceste creșteri au fost înregistrare cu precădere în rândul populației cu vârste între 18–29 de ani, cu studii încadrate până la nivelul celor medii (liceu). În Europa, 6.4 procente din populație suferă de depresie, conform unui studiu realizat în 27 de țări și publicat în The Lancet Public Health, în 2021, iar cifrele raportate au depășit estimările Organizației Mondiale a Sănătății. Dintre acestea, țările din Europa de Vest prezintă cote mai ridicate de depresie comparativ cu cele din regiunea estică a continentului. Și în Marea Britanie, conform Office of National Statistics,  aproximativ una din 5 persoane adulte (21%) a trăit anumite forme de depresie, în perioada 27 ianuarie – 7 martie 2021, reprezentând o creștere față de luna noiembrie 2020 (19%) și chiar o dublare de la 10%, valoare statistică inițială înregistrată în perioada de dinaintea pandemiei provocate de virusul COVID-19.

Cu simptome care deteriorează întreaga structură de funcționare, atât la nivel mental și emoțional, cât și fiziologic și comportamental, prin manifestări de oboseală și epuizare, lipsă de energie, concentrare redusă, indecizie, insomnie sau hipersomnie, lipsa plăcerii și a interesului pentru activități, apetit alimentar scăzut, sentimente de devalorizare, lipsă de speranță sau sens, inutilitate și culpabilitate, amorțeală psihică, retragere emoțională și gânduri suicidare, depresia este considerată a fi una dintre principalele cauze de dizabilitate la nivel global. Ea crește riscul morții premature, scade calitatea vieții și afectează nu mai puțin de 300 de milioane de oameni în toată lumea.

Dincolo de statistici, despre ce este și ce nu este depresia și cum poate fi privită mai departe de manifestările clinice, Erich Fromm descrie în cartea Patologia normalității. Contribuții la știința omului, una dintre cele mai recente apariții la Editura Trei, în colecția „Psihologie. Psihoterapie”. „Depresia nu e tristețe”, spune celebrul psihanalist, filosof și sociolog. „O persoană care este deprimată i-ar mulțumi lui Dumnezeu dacă ar putea fi tristă. Depresia este incapacitatea de a simți. Depresia este sentimentul că ești mort atunci când corpul tău este viu. Depresia nu este deloc același lucru și nu este nici măcar legată de durere și tristețe. (…) Ea este lipsa oricărui sentiment. De aceea este pur și simplu de nesuportat, pentru că nu ești capabil să simți”.  Fromm oferă o înțelegere aprofundată a acestei stări, în strânsă legătură cu existența umană consumată prepondent în ideea fericirii „de a avea” și în detrimentul lui „a fi”, în care oamenii pierd contactul cu sine și valorizează doar imaginea exterioară afișată și succesul exprimat prin statut și posesii materiale.  

La baza acestui comportament stă nevoia de siguranță prin integrare și adaptare la standardele percepute ca „normale” ale societății în care oamenii „se simt în siguranță dacă au succes, dacă sunt realizați, dacă se conformează standardelor, dacă reprezintă un model de succes.” Acest aspect, în sine, nu ar reprezenta o problemă majoră dacă nu ar fi unicul dezvoltat sau investit cu energie, emoție, implicare și conștientizare. Însă, în societățile moderne, spune Fromm, întregul sentiment al valorii unui individ — dacă e săi spunem individ depinde de cât de vandabil este acesta, dacă există sau nu cerere pentru el. Din acest motiv percepția sa de sine și încrederea sa interioară nu depind niciodată de aprecierea calităților sale reale și concrete, a inteligenței, onestității, integrității, umorului, a orice este el, ci depind de felul în care el reușește (sau nu) să se vândă pe sine. De aceea el este mereu nesigur, mereu dependent de succes și devine deosebit de temător dacă nu are perspectiva succesului previzibil.”

Atunci când această realitate construită nu se suprapune cu cea a stării de fapt sau se prăbușește sub apariția și presiunea unor factori exteriori imprevizibili, în lipsa unui echilibru creat de o dezvoltare emoțională și psihică pe măsură și o înțelegere a propriului sens, depresia își face simțită prezența pentru a aminti adevărul fundamental esențial: nesiguranța și singurătatea fac parte din însăși esența vieții. „Oricine își dă seama, chiar și pentru un moment, de singurătatea sa fundamentală, esențială, în calitate de individ. Ceea ce scoate la iveală un sentiment insuportabil al nesiguranței existențiale”, un sentiment dificil de conținut atât timp cât, spune Fromm, ne trăim viața doar prin obiecte și prin raportarea la ceilalți. Dezvoltarea și trăirea „ca individualitate, ca ființa unică”, în conectare în primul rând cu noi înșine și apoi cu lumea oferă, în primul rând, o bază solidă de adaptare în momente de nesiguranță, adaptare care se sprijină pe resurse interioare.

Prin prisma acestei teorii, perioada pandemică a dus la creșterea numărului persoanelor afectate de depresie nu doar prin exacerbarea incertitudinii privind mijloacele bazale de trai sau a stării de sănătate, ci și prin disparația multora dintre activitățile pe care Fromm le considera ca fiind cele mai eficiente mecanisme de apărare împotriva depresiei, a sentimentului de a nu fi în viață: „industria divertismentului, munca, petrecerile, conversațiile, întreaga noastră rutină sunt toate mecanisme de apărare împotriva teribilului moment în care simțim că nu simțim nimic.” Dincolo de o conectare firească și o nevoie de socializare, dacă  rutina acestor momente a fost creată doar ca o evadare de sine, ea va dezvălui ceea ce ne lipsește cu adevărat: implicarea emoțională în propria viață. „Bucuria, energia, fericirea, toate depind de gradul în care simțim o legătură, de gradul în care ne implicăm, anume de gradul în care suntem în contact cu realitatea sentimentelor noastre, cu realitatea altor oameni”, precizează Fromm care, în aceeași carte, Patologia normalității. Contribuții la știința omului, explică de ce apare plictiseala, ce legătură are aceasta cu alienarea produsă de societățile de consum și cum trebuie privită sănătatea mentală în contextele vieții de zi cu zi sau în timpul marilor crize existențiale.


[1] Vahratian A, Blumberg SJ, Terlizzi EP, Schiller JS. ”Symptoms of Anxiety or Depressive Disorder and Use of Mental Health Care Among Adults During the COVID-19 Pandemic” — United States, August 2020–February 2021. MMWR Morb Mortal Wkly Rep 2021;70:490–494