Competiția „L’Oréal-UNESCO Pentru Femeile din Știință” mărește limita de vârstă la 40 de ani și valoarea unei burse la 47.000 lei. Înscrierile încep pe 15 iulie.

Category: CARIERĂ

L’Oréal România și CNR UNESCO lansează un nou apel de proiecte în cadrul programului de burse private L’Oréal – UNESCO „Pentru Femeile din Știință”. Competiția susține tinerele cercetătoare din România și oferă patru burse pentru activități de cercetare în domeniile Științele Vieții și Științele fizice. Ediția 2020, cea de-a unsprezecea a programului, vine cu două noutăți importante: valoarea unei burse a fost crescută la 47.000 lei, iar vârsta maximă de participare a fost mărită la 40 de ani. Înscrierile se pot face în perioada 15 iulie – 14 septembrie, pe platforma www.forwomeninscience.com/en/fellowships.

„Provocările lumii în care trăim sunt tot mai diverse, iar soluționarea lor tot mai dependentă de descoperirile științifice. În acest context, credem că este vital să susținem cercetarea și să încurajăm pluritatea și diversitatea vocilor în echipele care provoacă avansul în știință. Competiția L’Oréal-UNESCO „Pentru Femeile din Știință” susține tinere cercetătoare ale căror voci și activități aduc beneficii indispensabile omenirii. Și pentru că suntem conștienți că provocările cu care ele se confruntă evoluează odată cu lumea în care trăim, am decis ca, începând de anul acesta, să deschidem proiectul încă și mai mult, mărind limita de vârstă pentru participare la 40 de ani și crescând cu 12% valoarea burselor acordate. În felul acesta, ne dorim să fim mai aproape de comunitatea de cercetători din România și, sprijinind tinere extraordinare, să aducem beneficii unui întreg domeniu de activitate”, a declarat Simona Fîrtat, Corporate Communication & Public Affairs Manager L’Oréal România.

„Programul L’Oréal este în acest an mai actual decât oricând. Criza complexă în care lumea a fost aruncată de pandemia COVID-19 demonstrează odată în plus importanța cercetării din domeniul științelor naturii, al medicinii, al științelor exacte. Trăim o epocă de schimbări istorice majore, în care încălzirea globală, provocările sociale și economice, riscul epuizării unor resurse vitale pun umanitatea în fața unor decizii de care depinde propria supraviețuire. Schimbarea este inevitabilă, dar caracterul viitorului spre care ne îndreptăm încă depinde de noi. Investind în noua generație de femei care se dedică științei, cercetării, descoperirii de noi soluții înseamnă să investim în acest viitor, înseamnă să mobilizăm energii noi și prețioase, în care societatea își pune speranțe și de la care avem încredere că vor veni răspunsuri curajoase în fața marilor probleme care amenință astăzi lumea. Sperăm ca inițiativa  L’Oréal să stimuleze și la această ediție o participare numeroasă și urăm mult succes tinerelor cercetătoare care își vor prezenta proiectele”, a declarat Daniela Zaharia, Secretar General al CN UNESCO pentru România.

Despre ediția 2020 a Programului de burse private L’Oréal – UNESCO „Pentru Femeile din Știință”

Pâna pe 14 septembrie inclusiv, cercetătoarele din România cu vârste de maximum 40 de ani, care fie sunt doctorande, fie au obținut titlul științific de doctor și urmează un program de pregătire postuniversitară în România, se pot înscrie în program prin depunerea dosarelor de candidatură pe platforma: www.forwomeninscience.com/en/fellowships.

În cadrul programului se acordă câte două burse pentru proiecte de cercetare din domeniile Științele Vieții și Științele Fizice, fiecare în valoare de 47.000 de lei.

Proiectele înscrise vor fi jurizate în perioada 15 septembrie – 15 noiembrie 2020, iar câștigătorii vor fi anunțați la finalul lunii noiembrie 2020.

Despre Programul de burse private L’Oréal – UNESCO „Pentru Femeile din Știință”

Cercetarea și știința reprezintă unul dintre  pilonii importanți pe care s-a construit grupul L’Oréal, fondat de un cercetător în urmă cu peste 110 de ani. Încă de atunci, L’Oréal și-a dedicat energia pentru susținerea și promovarea cauzei femeilor, oriunde pe glob.

Lansat în România în anul 2009, programul de burse private L’Oréal – UNESCO „Pentru Femeile din Știință” oferă sprijin tinerelor cercetătoare, le ajută să-și dezvolte potențialul maxim, iar prin faptul că oferă vizibilitate activității lor, programul le inspiră și pe tinerele eleve să ia în considerare o carieră în știință.

În cei 11 ani de la lansare, proiectul a premiat și susținut 25 de cercetătoare din România, cu burse în valoare totală de peste 1 milion de lei.

***

Despre programul L’Oréal – UNESCO „Pentru femeile din ştiinţă”

Bursele L’Oréal – UNESCO For Women in Science (Pentru Femeile din Știință) se acordă anual la nivel național sau regional, în ceremonii organizate în 117 țări.

275 de tinere cu contribuții majore in domeniul științific, beneficiază în fiecare an de programe de bursă naționale sau regionale. Dintre acestea, cele mai promițătoare 15 femei de știință sunt selectate în cadrul programului Internațional Rising Talents.

Anual, cinci femei de știință primesc premiul L’Oréal – UNESCO For Women in Science Award pentru activitatea desfășurată în domeniul lor, Științele Vieții sau Științele Fizice. Fiecare laureată primește câte un premiu de 100.000 euro.

Pentru mai multe detalii accesați www.forwomeninscience.com.

Despre L’Oréal România

L’Oréal România, parte a grupului L’Oréal, care se dedică frumuseții de peste 105 ani, are o istorie de 23 de ani pe piața locală. Cu portofoliul său unic de 22 de branduri internaționale diverse și complementare, L’Oréal România este unul dintre liderii pieței locale de cosmetice, prezent în toate canalele de distribuție: mass market, magazine, farmacii și drogherii, saloane, travel retail și branded retail.

Despre Comisia Naţională a României pentru UNESCO

Comisia Națională a României pentru UNESCO a fost înființată în 1957 şi este instituție publică în coordonarea Ministerului Educației Naționale, asigurând legătura României cu UNESCO, în baza colaborării cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii, Academiei Române și cu alte instituții şi organisme centrale.

Comisia Naţională a României pentru UNESCO are, conform Cartei Comisiilor Naţionale pentru UNESCO, rol consultativ, prin acordarea de consultanță de specialitate guvernelor proprii şi delegaţiilor la Conferinţa Generală în domeniul UNESCO şi al programelor sale; rol de legătură între Secretariatul UNESCO şi structurile guvernamentale şi neguvernamentale; rol de informare a UNESCO asupra obiectivelor şi activităţilor naţionale; rol participativ în elaborarea, implementarea şi evaluarea programelor UNESCO. Misiunea CNR UNESCO este, pe de o parte, aceea de a focaliza programele UNESCO relevante în România, făcându-le repere ale dezvoltării socio – economice – durabile. Pe de altă parte, Comisia are rolul de a fructifica în planul activităţii globale a UNESCO valorile româneşti în domeniul educaţiei şi ştiinţei, precum şi profunzimea şi diversitatea culturală românească.