Foarte mulți oameni se confruntă cu o problemă estetică denumită zâmbetul gingival, cauzată de faptul că linia gingiilor este situată mai jos decât ar trebui în raport cu dinții. Acest lucru face ca, atunci când zâmbesc, să fie expusă o mare parte a gingiilor, ceea ce le poate afecta încrederea în sine. Medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, explică de ce se întâmplă acest lucru și cum poate  gingivectomia să ajute pacienții care au zâmbet gingival. 

”Zâmbetul gingival este o condiție în care o parte semnificativă a gingiilor este vizibilă atunci când o persoană zâmbește. Aceasta se întâmplă atunci când linia gingiilor este situată mai jos decât ar trebui în raport cu dinții, ceea ce duce la o expunere excesivă a gingiilor în timpul zâmbetului.

Creșterea în exces a gingiilor poate fi pusă pe seama moștenirii genetice, a reacției la diverse medicamente ori din cauza poziției anormale a dinților. Alți factori pot fi acumularea de placă bacteriană, inflamația cronică sau anumite afecțiuni medicale.

Gingivectomia este o procedură chirurgicală recomandată în tratarea gingiilor inflamate și a altor probleme gingivale, dar și pentru a trata așa numitul “zâmbet gingival” . Această intervenție restabilește aspectul plăcut și funcționalitatea gingiilor, contribuind la menținerea unei igiene orale optime și la prevenirea complicațiilor asociate bolilor parodontale.

Este o intervenție ce necesită multă precizie, efectuată de obicei de către un dentist sau un parodontolog experimentat”, explică medicul stomatolog Sorina Stroe.

Tipuri de gingivectomie

“Avem gingivectomia tradițională, unde medicul folosește bisturiul pentru a îndepărta excesul de țesut gingival. În unele cazuri, este posibil să fie nevoie să îndepărteze o cantitate mică de os subiacent. Apoi, avem gingivectomia cu laser, care se poate realiza oricând ca variantă de procedură chirurgicală, unde nu va fi nevoie de fire de sutură, deoarece laserul cauterizează (sigilează) țesutul gingival”, spune Dr. Sorina Stroe.

Când se recomandă gingivectomia?

“Gingivectomia poate fi efectuată pentru a trata o varietate de probleme gingivale, printre care se numără:

1. Gingivita

Această afecțiune este caracterizată de inflamarea gingiilor, sângerarea acestora la periaj și sensibilitate la cald și rece. Prin îndepărtarea excesului de țesut, gingivectomia poate ajuta la reducerea inflamației și la restabilirea sănătății gingivale.

2. Hiperplazia gingivală

Acest termen se referă la creșterea excesivă a țesutului gingival, care poate fi cauzată de factori genetici, administrarea anumitor medicamente sau iritații locale. Prin gingivectomie, îndepărtăm excesul de țesut, restabilind astfel aspectul și funcția normală a gingiilor.

3. Pungi parodontale profunde

Pungile parodontale sunt spații adânci care se formează între gingii și dinții subiacenți, în general în cazul bolii parodontale avansate. Îndepărtarea chirurgicală a excesului de țesut gingival poate ajuta la reducerea adâncimii acestor pungi și la îmbunătățirea căii de acces pentru curățarea și tratarea ulterioară a zonei.

4. Zâmbetul gingival

Gingivectomia poate fi recomandată și în cazul surâsului gingival (atunci când zâmbetul dezvăluie exces de gingie)”, declară medicul stomatolog Sorina Stroe (MG Dental).

Ce presupune gingivectomia?

“Procedura de gingivectomie implică utilizarea anesteziei locale pentru a reduce disconfortul și durerea pe care pacientul le resimte. După efectuarea anesteziei, medicul folosește anumite instrumente chirurgicale pentru a îndepărta, cu meticulozitate, excesul de țesut gingival. În unele cazuri, poate fi necesară și utilizarea laserului pentru o mai mare precizie și eficiență”, spune Dr. Sorina Stroe.

Ce se întâmplă postoperator?

“După intervenție, pacientul poate resimți o ușoară sensibilitate și disconfort la nivelul gingiilor, însă aceste simptome sunt de obicei temporare și pot fi gestionate prin tratament medicamentos prescris de stomatolog. Este important ca pacientul să urmeze întocmai instrucțiunile medicului pentru a avea parte de o recuperare rapidă și eficientă”, încheie medicul stomatolog Sorina Stroe (MG Dental).