Când viaţa îţi oferă lămâi, tu alege… Kiwi Finance

Category: TIPS&TRICKS

Nu-i aşa că este mai uşor să ne găsim scuze, pentru a putea amâna (versus a implementa) un plan, proiect sau idee de afaceri, care necesita efort, timp, răbdare şi stoicism? Hai să recunoaştem, acesta este primul impuls. Iar dacă mai avem “norocul” să avem pe lângă noi şi “prieteni” care ne “încurajează” în acest sens, atunci tot avântul nostru se topeşte… Pierdem rapid planuri şi intenţii bune, acţiuni aducătoare de progres, performanta şi randament. Şi ce realizăm cu această atitudine? Suntem mai experimentaţi? Mai bogaţi? Mai deştepţi? În niciun caz…

Dar, aşa cum în avion, la decolare, însoţitoarele de bord, în instructajul pe care-l fac tuturor călătorilor, anunţa părinţii că, în caz de depresurizare şi cădere a măştilor de oxigen, în primul rând ei trebuie să-şi pună masca şi abia apoi să o fixeze copilului, la fel recomandăm fiecărei persoane care simte nevoia să facă ceva pentru propria-i familie să-şi găsească acea mască de oxigen, care i se potriveşte perfect, să o folosească în mod corect, să îşi ia suficient “aer” şi apoi să o dea cu grijă şi celorlalte persoane dragi…şi gata, aţi reuşit!

Vi s-a întâmplat vreodată, de-a lungul vieţii, să fiţi puşi în postura de a da credit anumitor persoane? Normal că da. Cum traduceţi asta? Cineva a avut nevoie de ajutor, de încredere din partea voastră. Indiferent de natura acestui ajutor, pentru că aţi putut, pentru că aţi vrut şi pentru că aţi fost convinşi de caracterul acelei persoane, aţi acţionat corespunzător, ajutând-o. Măriţi aceasta scală de câteva ori şi gândiţi-vă câte probleme, care mai de care mai importante, are un om de-a lungul vieţii. Şi câţi oameni se confruntă cu adevărate provocări – atât pe plan personal, cât şi profesional. Realizaţi în acel moment că nu sunteţi pregătiţi financiar pentru a face faţă cheltuielilor, investiţiei sau costului efectiv necesar trecerii respectivului prag… Şi asta fiindcă, pentru rezolvarea parţială sau totală a acestor situaţii limită pe care viaţa vi le aduce în prim-plan, nu toţi avem norocul să dispunem de bugetul necesar şi nici de rudele care, eventual, să ne sprijine. Aşa că ne rămâne o singură variantă bună: să obţinem creditul potrivit din sursa potrivită. Iată cum din această nevoie a pieţii a apărut  Kiwi Finance – brokerul care vă diminuează riscul şi vă ajută să faceţi alegerea optimă!

De ce să alergaţi pe la nu-stiu-câte bănci, de ce să vă învoiţi de tot de atâtea ori de la job, de ce să vă stresaţi încercând să comparaţi ce nu poate fi comparat şi, la final, tot să nu ştiţi dacă aţi ales bine? În loc de toate acestea, şi nu numai, s-a inventat brokerul de credite care ştie şi vă povesteşte despre toate creditele, va răspunde la întrebări, se ocupă de toată birocraţia şi va ţine informaţi cu tot ce vreţi sau aveţi nevoie să ştiţi.

Kiwi Finance este brokerul care de 15 ani face diferenţa pe piaţa acordării de credite, reuşind să ocupe cea mai înaltă poziţie în topul brokerilor de prestigiu care pot garanta o mai bună relaţie contractuală între creditori şi debitori, oferă consultanta, se ocupă de actele necesare obţinerii unui credit şi susţin creditul în faţa băncii, împreună cu beneficiarul acestuia. Şi toate acestea fără costuri pentru client, deoarece brokerul este plătit, prin comision, de către banca aleasă.

TU meriţi ce e mai bun iar cel mai avantajos pentru tine este să faci echipă cu consilierul tău de încredere. Aşadar, când viaţa îţi oferă lămâi, tu alege… Kiwi. Kiwi Finance!