Revista CREATIV LA SAT este online

Category: ȘTIRI

Sâmbătă, 12 octombrie 2018, Asociația Lume Bună a organizat lansarea Revistei electronice Creativ la Sat. Evenimentul, găzduit de librăria Cărturești-Carusel, a marcat finalul proiectului Revista Creativ la Sat, proiect inițiat de Asociația Lume Bună și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). “Ne-am bucurat să avem alături 11 școli din toată România care au lucrat cu peste 200 de copii la realizarea Revistei electronice Creativ la Sat. Din Prahova până în Botoșani sau de la Vrancea la Vâlcea, toți profesorii coordonatori au îndrumat redacțiile de juniori să realizeze revista comunității, punând accentul pe trei mari teme: tradiții/meșteșuguri, oameni de valoare și viața la sat”, ne-a declarat Larisa Popescu, președinte Asociația Lume Bună.

La eveniment au fost invitați cei 11 profesorii coordonatori însoțiți de elevii care au avut un articol selectat în cadrul Revistei Electronice Creativ la Sat. În cadrul evenimentului, au luat cuvântul “speakeri iscusiți”: Carmen Constantin – coordonator Departament Management Proiecte, Administrația Fondului Cultural Național, Valentina Roman – director executiv Asociația Curtea Veche, Elena Chiru – director programe educaționale, ECDL România.

“Mă bucur însutit când un proiect iese din granițele orașelor și ajunge într-un filon central al ființei noastre. Educația prin cultură fiind o prioritate a AFCN, pentru că fără educație nu se poate face nimic. Sunt superbe aceste proiecte – ele arată că SE POATE“, ne-a declarat Carmen Constantin, AFCN.

Proiectele pe care le desfășoară Asociația Lume Buna fac un lucru extraordinar pentru ca înainte de toate comunică își cunosc valorile și îi încurajează pe copii să își exprime creativitatea“, ne-a declarat Elena Chiru, ECDL România.

“Mi-am dat seama cât e de important pentru copii să vadă un astfel de loc, o librărie, e important să vă bucurați de el, să cunoașteți cărti, să vă întâlniți cu oameni, să împărtășiți impresii, e o amintire care o să vă rămână toată viața și de aceea mă bucur că suntem împreună aici”, ne-a declarat Valentina Roman, Asociația Curtea Veche.

La eveniment a fost alături și doamna Cătălina Chendea, inspector de specialitate în Ministerul Educației Naționale – ca susținator al
proiectelor Asociației Lume Bună în relația cu Inspectoratele judetene.Prin proiectul Revista Creativ la Sat, Asociația Lume Bună a reusit să consolideze colaborarea, comunicarea și creativitatea în rândul școlilor din mediul rural, la nivel național, prin elaborarea și implementarea primei reviste interactive din România.

Impactul proiectului a fost analizat de Larisa Gheorghe, sociolog de specialitate, pe baza chestionarelor completate de copii la începutul și finalul proiectului “Trebuie menționat faptul că fiecare elev și profesor implicați în acest proiect sunt câștigători deoarece timpul dedicat lucrului în echipă este de fapt o investiție, pe termen lung, în dezvoltarea unor abilități de comunicare și socializare, de conștientizare a importanței fiecăruia dintre noi în procesul de formare și educare al celor mici”, a încheiat Larisa Popescu, președinte Asociația Lume Bună.

Cei 11 copii, înșoțiți de profesorii coordonatori s-au bucurat, în scurta vizită la București, de frumuseștea si farmecul librăriei Cărturești Carusel, unde au fost premiați și au beneficiat de un workshop susținut de jurnaliștii: Lina Vdovii și Andrei Crăciun, de o vizită ghidată la Televiziunea Română, unde au fost impresionați de diversitatea studiourilor vizitate, a panourilor de regie și producție, de felul în care se lucrează cu luminile și complexitatea muncii în televiziune și de o masă savuroasă oferită de restaurantul Zeus.