Interviu Gina Năstasă – educator parental “Circle of Security Parenting”

Category: CASĂ&FAMILIECOPIIEVENIMENTETIPS&TRICKS

Aștept cu nerăbdare evenimentul de miercuri, 18.30, de la Grand Avenue Mariott București , legat de “Cum folosim limitele în relaţia părinte-copil”.

Pînă la eveniment însă, am reușit să îi adresez câteva întrebări Doamnei Gina Năstasă, educator parental “Circle of Security Parenting”. Răspunsurile primite le-am structurat sub forma unui interviu pe care vi-l redau, cu mare plăcere, în totalitate.

Enjoi!

 

Vă rog să ne spuneți câteva cuvinte despre dumneavoastră.

Sunt Gina Năstasă, antreprenor de 8 ani, mama unui băieţel de 3 ani şi instructor parental în formare de 1 an. Am fost întotdeauna interesată de modul în care funcţionează relaţiile interumane. Abia după ce l-am născut pe fiu lmeu am conştientizat cu adevărat cât este de important să ne vindecăm pe noi înşine mai întâi. Astfel, ne putem concentra mai bine asupra nevoilor copiilor dar şi a celorlalţi adulţi din viaţă noastră.

 

Ce înseamnă să fii instructor în formare Parenting by Connection ?

Programul de formare pentru educator parental Parenting by Connection al Hand in Hand USA este unul complex. Are o durată de aproximativ 10 luni. În acest timp învăţăm atât despre cum funcţionează creierul copiilor (studiind descoperirile recente din domeniul neuroştiinţei) cât și despre cum putem folosi instrumente specifice care să ne ajute în formarea unei relaţii profunde cu copiii noştri.

 

Care sunt cele 3 lucruri, cele mai importante, care ar trebui să stea la baza educaţiei unui copil?

Este dificil de spus. Pentru că suntem atât de diferiţi. Pentru că provenim din medii diverse şi pentru că propria noastră copilărie a fost într-un anumit fel pentru fiecare persoană. Din experienţă mea de până acum şi din studiile aprofundate, la baza educaţiei stă respectul pe care îl arătăm copiilor noştri. Este foarte important că noi, adulţii din viața lor să le arătăm respect încă din prima zi. Acest lucru înseamnă să fim atenţi la nevoile lor. Copiii sunt atât de fragili. Ei vin pe lume cu aşteptarea de a fi iubiţi aşa cum sunt, necondiţionat. Însă, majoritatea dintre noi am fost educaţi într-un alt mod. “Dacă faci …nu mai ai voie să…” sau “Dacă mănânci tot îţi iau …”.  Din păcate, condiţionările (atât pedepsele cât şi recompensele) nu transmit mesajul cel mai potrivit copiilor noştri. În timp vor învaţă să se ascundă de proprii părinţi şi să caute răspunsuri la întrebările lor în medii nepotrivite.

Apoi, copiii au nevoie să se simtă conectaţi cu persoanele care îi îngrijesc. Atunci când se simt văzuţi şi auziţi de către adulții din jurul lor la nivelul creierului au loc noi conexiuni neuronale. Fiind atenţi la nevoile lor şi împlinindu-le îi ajutăm să devină mai inteligenţi. Copiii sunt prin natura lor buni, îşi doresc să împartă, să ajute, să înveţe, să exploreze.

Nu  în ultimul rând, pentru a putea avea grijă de emoţiile copiilor noştri este foarte important să le conştientizăm pe ale noastre si să le vindecăm. Abia după ce reuşim să înţelegem de unde vin unele reacţii în relaţia cu copiii noştri putem să le oferim întreaga noastră atenţie. Parenting by Connection ne oferă un astfel de instrument pentru părinţi. Este vorba despre Parteneriatul în Ascultare. Doi părinţi îşi stabilesc un timp în care se vor asculta reciproc. Îşi acordă toată atenţia, respectul şi bazează această relaţie pe confidenţialitate. Fiind creat acest mediu sigur, părintele poate poveşti despre orice experienţă grea/dificilă pe care o are în relaţia cu copilul/partenerul/colegul/a de muncă. Odată ce accesează partea emoţională a creierului (Sistemul limbic) va putea să descarce o parte din suferinţele prezente sau trecute. Făcând acest lucru îşi va recăpăta bună dispoziţie, încrederea în propriile forţe şi se va întoarce cu şi mai multă dragoste şi bunăvoinţa către nevoile copilului său.

 

Care sunt cele mai frecvente “probleme”, pe care le întâmpină părinţii, în relaţia cu proprii copii?

Am putut observă că primele momente în care apare frustrarea părinţilor sunt atunci când copiii lor plâng şi nu ştiu cum să-i ajute. Pentru că majoritatea dintre noi credem că plânsul înseamnă o problemă/o durere pe care părintele trebuie să o rezolve. Însă, cercetările au arătat că plânsul este doar un mecanism natural prin care oameniii şi vindecă experienţele neplăcute. Lacrimile conţin un hormon de stress numit cortisol. Dacă plânsul este ascultat cu mult respect şi dragoste la sfârşit se creează premisele care îi permit copilului să redevină curios şi implicat în activităţi. Părinţii sunt de asemenea îngrijoraţi atunci când copiiilor se comportă iraţional. Şi aici sunt mult
e de spus. Abordarea Parenting by Connection ( parentaj prin conectare) ne ajută să înţelegem ce se întâmplă cu copiii noştri în acele momente. Ne oferă instrumentele prin care îi putem ajuta pe copii să îşi recapete încrederea, să redevină ei înşişi.

 

Ce recomăndări ne puteţi face legate de lectură în domeniul parentingului? Există o carte/document pe care oricine îşi doreşte să fie părinte, ar trebui să o citească?

Printre cele mai importante sunt :

Daniel J Siegel / Marry Hartzell–Parentaj Sensibil şi Inteligent

Daniel J Sigel / Tina Payne Bryson – Creierul Copilului Tău

Alfie Kohn – Parenting Necondiţionat / Mitul Copilului Răsfăţat / Mitul temei pentru acasă

Lawrence J Cohen – Reţete de Jocuri / Artă hârjonelii / Reţete împotriva îngrijorării.

 

Ne puteţi spune câteva idei despre cereal ce se va discuta în conferinţă pe care o veţi susţine pe 27 iulie 2016 la Grand Avenue Mariott Bucureşti? La ce trebuie să se aştepte participanţii la acest eveniment?

Voi încerca să le ofer părinţilor o înţelegere mai bună asupra a ceea ce se întâmplă cu copiii lor când se angajează în comportamente indezirabile. Pe lângă această le voi oferi două instrumente prin care vor putea să realizeze o mai bună comunicare cu copiii. De asemenea, vom învaţă un instrument care ne ajută pe noi părinţii să devenim mai conştienţi de propriile emoţii si să ne vindecăm durerile vechi.

header_parenting_FB_01

 

Vor mai urmă şi alte evenimente de acest gen?

Desigur.Vom organiza astfel de seminarii începând din toamnă.Locatiile vor fi anuntate pe blog http://parintiibuni.blogspot.ro/şi pe pagina de facebook Părinţi buni.Copii buni .

 

Părinţii pot lua legatura şi individual cu dumneavostră?

Desigur. Mă pot contacta pe email gina.cristina.nastasa@gmail.com sau pe pagina de facebook 

 

Organizaţi şi evenimente dedicate pentru diferite asociaţii, grădiniţe sau alte organisme din domeniu?

Sigur, începând din toamna voi încerca să fac cunoscută această abordare a relaţiei părinte – copil organizând seminarii în aceste comunităţi.

 

Vă mulțumesc foarte mult pentru răspunsurile oferite.

Va mulţumesc şi va aştept cu drag. Gina Năstasă

 

2